Retete Mancare

Copyright © 2008 - 2017 retete-mancare.ro. Toate drepturile rezervate.



Snitel

Categorii: Retete aperitive, Retete carne vita, Bucatarie internationala

Reteta trimisa de: stefan_d

Descrierea retetei: Orice carne preparata in felul acesta este o friptura “pane”. Astfel se pot prepara puii tineri, piept de pasare, bucati de mile, fileuri de salau etc. Se servesc fierbinti cu cartofi prajiti, piure etc.

Ingrediente snitel:
3/4 kg carne
sare
piper
2 linguri de faina
2-3 oua
5-6 linguri de pesmet
2 linguri de untura sau ulei

Preparare snitel:
Snitelul se prepara numai dintr-o carne frageda, de obicei carne de vitel mai ales de la pulpa, miel, piept de pasare, muschi de vaca, muschiuleti de purcel sau medalionul de la cotletele de porc, sau chiar alta carne de la porc, daca nu este prea batran.
Se taie felii de-a curmezisul, perpendicular pe lungimea fibrelor, si se bate snitelul cu batatorul de carne pe un fund de lemn, pana cand felia de snitel se subtiaza. Este important sa batem snitelele deoarece astfel se rup fibrele musculare, snitelul devine mai fraged si nici nu se va mai strange la caldura. Snitelul nu trebuie batut pana se rupe, ci doar sa se subtieze. Subtiindu-se, carnea de snitel se intinde - in acest caz, se poate taia in doua. Fiecare snitel se presara cu sare, piper si cimbru. Se asaza carnea de snitel intr-o farfurie, una peste alta, punand intre ele felii de ceapa si frunze de patrunjel. Aceasta operatie se face cu cateva ore inainte de masa.
Cu putin timp inainte de masa, se pregatesc 3 farfurii: una cu faina, una cu pesmet si una cu trei oua batute cu o lingurita de ulei. Se pune pe foc o tigaie mare, in care s-a pus sa se incinga untura , sau unt amestecat cu untdelemn. Cand grasimea este bine incinsa, se scutura de pe feliile de snitel ceapa si patrunjelul; se bate apoi in faina, se inmoaie in ou bine, apoi se bate in pesmet pe ambele parti.
Snitelul astfel pregatit, se pune imediat la fript, in grasimea incinsa. Nu trebuie sa stea deloc inmuiat in ou si pesmet, caci se inmoaie si nu mai iese snitelul cum trebuie.
Se rumeneste snitelul frumos pe ambele parti. Focul trebuie sa fie potrivit, pentru ca snitelele sa fie bine patrunse de caldura, fara sa se arda.

PRINTEAZA


Alti vizitatori au fost interesati si de: Retete Prajituri Retete Paste Retete de Pui